Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea OUG 32/2015 privind înființarea gărzilor forestiere.
Mafia lemnului din România se va confrunta, cel puțin teoretic, cu mai multe probleme în perioada următoare, Camera Deputaților urmând să voteze luni, în calitate de cameră decizională, o Ordonanță de Urgență care înființează Gărzile Forestiere și dublează numărul de “polițiști” ai lemnului.
Senatul a aprobat, marți, înființarea Gărzilor Forestiere, prin suplimentarea cu peste 200 de posturi a actualei scheme de personal a comisariatelor de regim silvic și cinegetic, dar a respins salarizarea propusă de Guvern pentru personalul gărzilor. Executivul propusese salarii de până la 2.530 lei pentru un simplu muncitor, în timp ce un inspector-șef ar fi câștigat chiar și 10.188 lei.